Discul din cap

Recomandare de carte: Printre oameni, de Wilhelm Busch (pastor, fost preot asistent; a nu se confunda cu scriitorul și comicul Wilhelm Busch)
O puteți descărca gratuit la adresa http://www.philadelphia.com.ro/carti-crestine-online
Tot la această adresă veți găsi multe alte cărți interesante !

Discul din cap

Printre creştini şi păgâni, printre nazişti şi marxişti găsim adesea oameni care ne lasă cu impresia: cândva, li s-a montat un disc în cap. Şi când apeşi pe un buton, discul începe să se învârtă. Atunci urmează cuvintele şi frazele învăţate pe de rost. Ei nu mai ascultă ce spune celălalt. Plouă de-a dreptul cu cuvinte înţelepte vârâte în cap.

Sunt de părere că, atunci când un om a ajuns la o anumită convingere, trebuie să poată să o exprime prin propriile lui cuvinte şi nu prin fraze învăţate pe de rost. A fost pe vremea inflaţiei de după primul război mondial, când banii s-au devalorizat cu fiecare zi ce trecea şi când, în cele din urmă, o cutie de chibrituri a ajuns să coste milioane. Eram un biet preot asistent, care-şi primea salariul întotdeauna abia când banii se devalorizaseră deja. Şi în vremea aceea, am flămânzit de multe ori împreună cu tânăra mea soţie. în schimb, muncitorii care locuiau în parohia mea o duceau foarte bine. Majoritatea erau meseriaşi într-o mare fabrică de biciclete. îşi primeau salariul în fiecare zi în bancnote noi nouţe şi puteau să cumpere repede cele trebuincioase, înainte ca banii să-şi piardă valoarea. Şi, în plus, aveau fiecare câte o grădină şi cel puţin un porc, pe care să-1 taie toamna. Deoarece nu veneau la mine, la biserică, m-am dus eu la ei.

I-am vizitat de la uşă la uşă.

Astfel, într-o vineri seara, l-am găsit pe om în bucătărie. Tocmai tăia felii groase de şuncă în cuburi mici, aşa cum obişnuiesc să mănânce şunca cei din Westfalia. Am început să salivez. Dar nu l-am lăsat pe om să observe ceva. L-am salutat politicos. El a fost însă foarte rece. Abia mi-a oferit un scaun. Şi iată ce a urmat apoi: El nu este pentru biserică şi pentru creştinism. Desigur, nu vrea să se retragă din biserică - din cauza soţiei şi a copiilor -, dar nu permite să i se spună nimic despre treaba asta. Totuşi, poate că nu este chiar atât de rău, să fie vizitat odată de un preot - deşi, de când locuieşte aici, nu 1-a vizitat niciodată nici un preot - dar aşa, numai într-o doară! - Pentru că acum s-a nimerit să fie tocmai prezent un preot, ar putea să-şi descarce inima cu ceea ce are împotriva bisericii şi a popilor.

- Vă rog! Vă rog! i-am spus cam speriat. Pentru mine este important să aud ce are un om ca dumneavoastră împotriva popilor şi împotriva creştinismului. Da, da, asta vrea să-mi şi spună. Biserica, asta este împotriva deşteptării maselor, asta vrea să-I prostească pe oameni. Şi de ce? Numai pentru ca bogaţii şi capitaliştii să-i poată exploata mai bine. Şi, de fapt, este clar că popii sunt de partea capitaliştilor. Da, biserica este de fapt cea mai vinovată de sărăcirea maselor. Popii, ăştia se îngrijesc şi se îngraşă, în timp ce sărăcirea maselor se întinde tot mai mult în jurul lor...

A ţinut-o tot aşa, doar cu variaţiuni mereu noi. Şi după fiecare a doua propoziţie şi-a vârât câte o bucată de şuncă în gură. Şi eu stăteam acolo -, foamea îmi rodea dureros stomacul de când îl văzusem pe om mâncând şuncă înaintea mea. Şi în timp ce mă luptam să nu-1 invidiez, am aflat că sunt vinovat de sărăcirea maselor.

- Desigur! Popii sunt de vină de sărăcirea maselor! a strigat omul în cele din urmă, de parcă ar fi avut în faţa lui o adunare de oameni. Apoi m-a privit cu reproş, pe mine, reprezentantul îngrăşat al unei biserici care suge sângele din oameni - s-a uitat de-a dreptul cu amar la mine, acest reprezentant al clasei sărace. Şi în cele din urmă şi-a mai vârât încă o bucată de şuncă în gură. N-am mai rezistat. Răbdarea mi-a ajuns la capăt.

- Omule! am spus mâniat. Mai întâi, daţi-mi o bucăţică din şunca dumneavoastră! De dimineaţă nu am mai mâncat nimic. De fapt, cine este cel sărăcit? în nici un caz dumneavoastră! Dacă este unul din noi doi, atunci eu sunt acela, care-mi primesc salariul când nu mai are nici o valoare şi căruia acum îi este într-adevăr foame. Omul a albit efectiv. Speriat, s-a aşezat şi m-a ascultat în timp ce i-am explicat foarte liniştit că minunatul lui discurs a nimerit în cazul meu ca nuca-n perete.

La sfârşit, am râs amândoi.

Dar apoi s-a întâmplat totuşi un lucru deosebit de important: discul cu frazele s-a spart. Şi apoi am putut să discutăm ca doi oameni care au să-şi spună ceva.

Pentru a citi cartea, mergeți la adresa de mai jos și căutați cartea „Printre oameni”
http://www.philadelphia.com.ro/carti-crestine-online