1 Sam.17:1-11
Textul de referință aduce în atenție un moment dificil din istoria poporului lui Dumnezeu. Dușmanii lor, filistenii, nu numai că ”…și-au strâns oștile ca să facă război…”(v.1) dar s-au poziționat chiar în imediata lor apropiere : ”s-au adunat la Suco, o cetate a lui Iuda”(v.1). Avem imaginea poporului lui Dumnezeu aflat cu dușmanul ”ante portas” (la porți). Pericolul era iminent, situația era dificilă. Oastea lui Israel s-a strîns și ”s-au așezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor”(v.2) Conflictul era de neevitat.
Dacă atunci poporul lui Dumnezeu era în conflict cu filistenii putem spune că acum, noul popor al lui Dumnezeu(1 Pet.2:9-10), biserica, este într-un conflict teribil cu armatele diavolului.(Ef.6:11-13). Dacă atunci Goliat era expresia vizibilă a inamicului, astăzi ”Goliatul” bisericii poate fi exprimat printr-o multitudine de provocări : la nivelul membrilor, la nivelul familiei, la nivelul bisericii ca trup al lui Hristos. Membrii bisericii sunt oameni foarte ocupați, familia (așa cum s-a format in Eden) este pângărită instituțional iar biserica este tot mai lipsită de relevanță. Ca membru al bisericii lui Hristos ce poți face într-o astfel de situație?
Pentru a încerca un răspuns la această întrebare ne vom folosi de relatarea biblică din 1 Sam.17 în care este prezentată ieșirea poporului lui Dumnezeu(Israel) dintr-o situație dificilă atunci când uriașul Goliat era in carne și oase în fața lor.
1. Pericolul victoriei : invazia fricii! ”La vederea acestui om toți cei Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică” (v.24 / vezi și v.11)
Apariția filisteanului a adus groaza în tabăra poporului lui Dumnezeu. Și când au fost cuprinși de frică n-au putut face nimic. Blocajul a fost total : de la împărat până la ultimul soldat! Două au fost motivele care au adus frica : cuvintele acestui om si imaginea lui (v.11 și 24) Vorbirea lui Goliat avea în vedere faptul că în Israel nu se găsește nici un om care să-i facă față (v.8, 10, 23) El caută să-i facă pe cei din poporul lui Dumnezeu să se simtă mici, lipsiți de oameni valoroși, totalmente neajutorați. La adresa bisericii lui Hristos am auzit adesea cuvinte asemănătoare. Expresii de genul : ”nu-i nimeni așa cum ar trebui să fie”, ”nu-i nimeni pocăit” am auzit frecvent. Auzind mereu asemenea cuvinte (Israel le-a auzit 40 de zile! ,v.16) riscăm să ajungem să credem că așa este și să ne cuprindă frica și descurajarea.
Proorocul Ilie a ajuns temător și descurajat la gândul că nu mai e nimeni vrednic în Israel iar Iov deznădăjduit spune (37:1) :” La auzul acestor lucruri imi tremură inima de tot, si sare din locul ei.” Când sunt rostite cuvinte de ocară la adresa bisericii lui Hristos să luăm aminte la promisiunile lui Dumnezeu (Is.51:7) : ”Ascultati-Ma, voi care cunoasteti neprihanirea, popor, care ai in inima Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, si nu tremura de ocarile lor.” A doua motivație a fricii a fost legată de imaginea acestui om. Cei din Israel au văzut exact ceea ce nu le-a plăcut să vadă și anume că filisteanul e bine făcut, e puternic și bine înarmat.(v.24) Frica și descurajarea ne pot cuprinde nu numai când auzim pe alții vorbindu-ne de rău dar și atunci când vedem noi înșine partea neplăcută a realității. Noi nu numai că auzim multe lucruri rele spuse despre biserică dar pe unele le și vedem! Vederea lucrurilor neplăcute n-ar trebui să ne panicheze, să ne șocheze. Să nu lăsăm să ne cuprindă frica la vederea lucrurilor care nu ne plac! Asemenea lui Petru care ”… cand a vazut ca vantul era tare, s-a temut”(Mt.14:30) și a început să se afunde.
Promisiunile lui Dumnezeu sună astfel : ” Cand vei merge la razboi impotriva vrajmasilor tai, si vei vedea cai si care, si un popor mai mare la numar decat tine, sa nu te temi de ei, caci Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, este cu tine.”(Deut.20:1)
Vederea multor lucruri neplăcute chiar în biserica lui Hristos nu trebuie să ne determine la inactivitate, la teamă, la blocaj sau la a face pasul înapoi. Este un fel de ”modă” a vremii noastre să se vorbească și să se prezinte biserica în cele mai sumbre culori. Culmea este faptul că au ajuns unii slujitori ai bisericii să se ocupe de asta și să le fie frică. Cuvintele și imaginea lui Goliat fac ca poporul lui Dumnezeu să fie ”cuprins” și ”apucat” de ”o mare frică”(v.11 și 24) Totul cu o singură excepție : David! (v.32) Te lași cuprins sau apucat de frică atunci când ”Goliat” e la porțile bisericii sau vei merge la luptă împotriva lui?
Apariția filisteanului a adus groaza în tabăra poporului lui Dumnezeu. Și când au fost cuprinși de frică n-au putut face nimic. Blocajul a fost total : de la împărat până la ultimul soldat! Două au fost motivele care au adus frica : cuvintele acestui om si imaginea lui (v.11 și 24) Vorbirea lui Goliat avea în vedere faptul că în Israel nu se găsește nici un om care să-i facă față (v.8, 10, 23) El caută să-i facă pe cei din poporul lui Dumnezeu să se simtă mici, lipsiți de oameni valoroși, totalmente neajutorați. La adresa bisericii lui Hristos am auzit adesea cuvinte asemănătoare. Expresii de genul : ”nu-i nimeni așa cum ar trebui să fie”, ”nu-i nimeni pocăit” am auzit frecvent. Auzind mereu asemenea cuvinte (Israel le-a auzit 40 de zile! ,v.16) riscăm să ajungem să credem că așa este și să ne cuprindă frica și descurajarea.
Proorocul Ilie a ajuns temător și descurajat la gândul că nu mai e nimeni vrednic în Israel iar Iov deznădăjduit spune (37:1) :” La auzul acestor lucruri imi tremură inima de tot, si sare din locul ei.” Când sunt rostite cuvinte de ocară la adresa bisericii lui Hristos să luăm aminte la promisiunile lui Dumnezeu (Is.51:7) : ”Ascultati-Ma, voi care cunoasteti neprihanirea, popor, care ai in inima Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, si nu tremura de ocarile lor.” A doua motivație a fricii a fost legată de imaginea acestui om. Cei din Israel au văzut exact ceea ce nu le-a plăcut să vadă și anume că filisteanul e bine făcut, e puternic și bine înarmat.(v.24) Frica și descurajarea ne pot cuprinde nu numai când auzim pe alții vorbindu-ne de rău dar și atunci când vedem noi înșine partea neplăcută a realității. Noi nu numai că auzim multe lucruri rele spuse despre biserică dar pe unele le și vedem! Vederea lucrurilor neplăcute n-ar trebui să ne panicheze, să ne șocheze. Să nu lăsăm să ne cuprindă frica la vederea lucrurilor care nu ne plac! Asemenea lui Petru care ”… cand a vazut ca vantul era tare, s-a temut”(Mt.14:30) și a început să se afunde.
Promisiunile lui Dumnezeu sună astfel : ” Cand vei merge la razboi impotriva vrajmasilor tai, si vei vedea cai si care, si un popor mai mare la numar decat tine, sa nu te temi de ei, caci Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, este cu tine.”(Deut.20:1)
Vederea multor lucruri neplăcute chiar în biserica lui Hristos nu trebuie să ne determine la inactivitate, la teamă, la blocaj sau la a face pasul înapoi. Este un fel de ”modă” a vremii noastre să se vorbească și să se prezinte biserica în cele mai sumbre culori. Culmea este faptul că au ajuns unii slujitori ai bisericii să se ocupe de asta și să le fie frică. Cuvintele și imaginea lui Goliat fac ca poporul lui Dumnezeu să fie ”cuprins” și ”apucat” de ”o mare frică”(v.11 și 24) Totul cu o singură excepție : David! (v.32) Te lași cuprins sau apucat de frică atunci când ”Goliat” e la porțile bisericii sau vei merge la luptă împotriva lui?
2. Logica victoriei : exemplele din trecut! ”…Și când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el îl loveam și-i smulgeam oaia din gură…”(v.34-37)
Pretenția lui David de a se bate cu filisteanul părea ilogică pentru toți. Numai că David avea o logică simplă : Victoriile din trecut pot fi repetate și în prezent! E drept că leul și ursul nu se puteau compara cu Goliat dar David știe că biruințele mici pot fi un punct de plecare pentru victoriile mari! Când suntem în pragul unei mari provocări să ne aducem aminte de momentele din viața noastră când am fost biruitori. Dacă vorbim de marile victorii spirituale ale lui Daniel și tovarășilor lui în cuptorul aprins și în groapa cu lei nu vom uita că prima lor ”mică” victorie au obținut-o în …sala de mese! Avem astfel de experiențe în istoria vieții noastre spirituale. Dacă am fost biruitori cu Dumnezeu în trecut nu putem fi biruitori – cu acelasi Dumnezeu – și în prezent? La Soco și Azeca poporul lui Dumnezeu și-a ignorat propria istorie. In fața provocării prezente, poporul Domnului a uitat de victoriile trecute! Niciodată să nu facem o asemenea greșeală.
Pretenția lui David de a se bate cu filisteanul părea ilogică pentru toți. Numai că David avea o logică simplă : Victoriile din trecut pot fi repetate și în prezent! E drept că leul și ursul nu se puteau compara cu Goliat dar David știe că biruințele mici pot fi un punct de plecare pentru victoriile mari! Când suntem în pragul unei mari provocări să ne aducem aminte de momentele din viața noastră când am fost biruitori. Dacă vorbim de marile victorii spirituale ale lui Daniel și tovarășilor lui în cuptorul aprins și în groapa cu lei nu vom uita că prima lor ”mică” victorie au obținut-o în …sala de mese! Avem astfel de experiențe în istoria vieții noastre spirituale. Dacă am fost biruitori cu Dumnezeu în trecut nu putem fi biruitori – cu acelasi Dumnezeu – și în prezent? La Soco și Azeca poporul lui Dumnezeu și-a ignorat propria istorie. In fața provocării prezente, poporul Domnului a uitat de victoriile trecute! Niciodată să nu facem o asemenea greșeală.
3. Secretul victoriei : credință nu metode! ”…Domnul care m-a izbăvit din ghiara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean” (v.37)
David pleacă să se bată cu Goliat cu credința că Domnul îi va da izbânda. Saul se baza pe metode. El îl îmbracă pe David cu hainele lui dându-i sabie, platoșă și coif (v.38) Mai mult, Saul folosește și un limbaj de lemn cu conotație spirituală des auzit și azi : ”Du-te și Domnul să fie cu tine!”(v.37c) Oricât de frumos ar suna aceste cuvinte, în realitate ele nu înseamnă mai mult decât ”baftă!” sau ”noroc!”. Aceasta pentru că dacă el credea ce spune ar fi pornit imediat la luptă cu filisteanul! Intr-o altă împrejurare (1Sam.15:13) Saul arată că nu-i greu să vorbești despre Domnul chiar și atunci când nu asculți de El! Saul e lipsit de credință. El se bazează pe arme. David merge prin credință. El nu poate merge cu armele lui Saul. (v.39) Este interesant de remarcat faptul că David nu renunță la toiag (v.40a) iar filisteanul observă acest amănunt(v.43). Adesea oamenilor li se pare nefiresc faptul că nu luptăm cu aceleași arme ca și ei! Credința lui David este exprimată clar în cuvintele pe care i le spune lui Goliat (v.45-46). Doar credința lui puternică l-a făcut în stare să declare că va tăia capul filisteanului deși nu avea în mână decât toiagul și praștia! In bătăliile spirituale nu trebuie să ne bazăm pe metode ci pe credintă! Ce lucruri mari poate face o credință cât un grăunte de muștar! (Mt.17:20) Scriind corintenilor (2Cor.10:3-4) apostolul Pavel spune : ” Macar ca traim in firea pamanteasca, totusi nu ne luptam calauziti de firea pamanteasca. Caci armele cu care ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile.”
Nu ne bazăm pe metode, pe tehnici de luptă ci mergem înainte prin credința în Dumnezeu știind că :”… Domnul iti va da biruinta asupra vrajmasilor tai care se vor ridica impotriva ta; pe un drum vor iesi impotriva ta, dar pe sapte drumuri vor fugi dinaintea ta.”(Deut.28:7) Apostolul Ioan ne dă asigurarea că :”…oricine este nascut din Dumnezeu, biruieste lumea; si ceea ce castiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra.”(1Ioan 5:4)
Atunci când pornim la luptă prin credință nu folosim victoria pentru slava noastră ci pentru slava lui Dumnezeu. Saul când i-a biruit pe amaleciți și-a ridicat un monument (15:12) David în schimb folosește victoria pentru a-L înălța pe Dumnezeu (v.46-47)
David pleacă să se bată cu Goliat cu credința că Domnul îi va da izbânda. Saul se baza pe metode. El îl îmbracă pe David cu hainele lui dându-i sabie, platoșă și coif (v.38) Mai mult, Saul folosește și un limbaj de lemn cu conotație spirituală des auzit și azi : ”Du-te și Domnul să fie cu tine!”(v.37c) Oricât de frumos ar suna aceste cuvinte, în realitate ele nu înseamnă mai mult decât ”baftă!” sau ”noroc!”. Aceasta pentru că dacă el credea ce spune ar fi pornit imediat la luptă cu filisteanul! Intr-o altă împrejurare (1Sam.15:13) Saul arată că nu-i greu să vorbești despre Domnul chiar și atunci când nu asculți de El! Saul e lipsit de credință. El se bazează pe arme. David merge prin credință. El nu poate merge cu armele lui Saul. (v.39) Este interesant de remarcat faptul că David nu renunță la toiag (v.40a) iar filisteanul observă acest amănunt(v.43). Adesea oamenilor li se pare nefiresc faptul că nu luptăm cu aceleași arme ca și ei! Credința lui David este exprimată clar în cuvintele pe care i le spune lui Goliat (v.45-46). Doar credința lui puternică l-a făcut în stare să declare că va tăia capul filisteanului deși nu avea în mână decât toiagul și praștia! In bătăliile spirituale nu trebuie să ne bazăm pe metode ci pe credintă! Ce lucruri mari poate face o credință cât un grăunte de muștar! (Mt.17:20) Scriind corintenilor (2Cor.10:3-4) apostolul Pavel spune : ” Macar ca traim in firea pamanteasca, totusi nu ne luptam calauziti de firea pamanteasca. Caci armele cu care ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile.”
Nu ne bazăm pe metode, pe tehnici de luptă ci mergem înainte prin credința în Dumnezeu știind că :”… Domnul iti va da biruinta asupra vrajmasilor tai care se vor ridica impotriva ta; pe un drum vor iesi impotriva ta, dar pe sapte drumuri vor fugi dinaintea ta.”(Deut.28:7) Apostolul Ioan ne dă asigurarea că :”…oricine este nascut din Dumnezeu, biruieste lumea; si ceea ce castiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra.”(1Ioan 5:4)
Atunci când pornim la luptă prin credință nu folosim victoria pentru slava noastră ci pentru slava lui Dumnezeu. Saul când i-a biruit pe amaleciți și-a ridicat un monument (15:12) David în schimb folosește victoria pentru a-L înălța pe Dumnezeu (v.46-47)
4. Momentul victoriei : nu cu ochii pe ceas ci pas cu…pas!
Până să ajungă la sabie David s-a folosit de praștie. Era pregătit pentru cinci lovituri chiar dacă a folosit doar una. Inainte de a-i tăia capul David a trebuit mai întâi să i-l …spargă!
Ploaia nu a venit la prima rugăciune a lui Ilie ci abia când slujitorul s-a uitat a șaptea oară spre mare (1Imp.18:44). Tot atunci, ploaia mare a venit după ce mai întâi s-a văzut un nor mic! Momentul victoriei în bătălia cu marile provocări nu-l alegem noi ci îl decide Dumnezeu. Noi trebuie să ”înaintăm” pas cu pas și să așteptăm cu răbdare momentul victoriei finale. Va trebui să trecem prin multe necazuri până vom ajunge în Impărăția lui Dumnezeu spunea apostolul Pavel (F.A.14:22) Avem biruința asigurată :” Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!”(1Cor.15:57) Să mergem înainte cu nădejde și să ne arătăm mulțumitori față de Dumnezeu : ” Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta in Hristos”(2Cor.2:14)
Ilie Milutin
(Predica rostita la Adunarea Generala a Comunitatii Baptiste din Caras Severin in 26 martie 2016)
Sursa: https://comunitateacaras.wordpress.com/2016/04/02/un-gand-123/
Până să ajungă la sabie David s-a folosit de praștie. Era pregătit pentru cinci lovituri chiar dacă a folosit doar una. Inainte de a-i tăia capul David a trebuit mai întâi să i-l …spargă!
Ploaia nu a venit la prima rugăciune a lui Ilie ci abia când slujitorul s-a uitat a șaptea oară spre mare (1Imp.18:44). Tot atunci, ploaia mare a venit după ce mai întâi s-a văzut un nor mic! Momentul victoriei în bătălia cu marile provocări nu-l alegem noi ci îl decide Dumnezeu. Noi trebuie să ”înaintăm” pas cu pas și să așteptăm cu răbdare momentul victoriei finale. Va trebui să trecem prin multe necazuri până vom ajunge în Impărăția lui Dumnezeu spunea apostolul Pavel (F.A.14:22) Avem biruința asigurată :” Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!”(1Cor.15:57) Să mergem înainte cu nădejde și să ne arătăm mulțumitori față de Dumnezeu : ” Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta in Hristos”(2Cor.2:14)
Ilie Milutin
(Predica rostita la Adunarea Generala a Comunitatii Baptiste din Caras Severin in 26 martie 2016)
Sursa: https://comunitateacaras.wordpress.com/2016/04/02/un-gand-123/
