Asa ai vrut Tu...

Dacă-ntr-o tainică vreme
din lut Cineva mă făcu,
şi dacă sunt om şi nu vierme,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu...

Dacă am grai şi nu muget
să spun ce iubesc şi ce nu,
dacă am harul să cuget,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă întâia zidire
deplin în păcat se pierdu,
când totuşi mi-ai dat izbăvire,
o, Doamne, aş ai vrut Tu.

Dacă m-ai scos din neghină,
nu viaţa-mi urâtă-Ţi plăcu.
Nu eu am vrut iarăşi lumină,
o, Doamne, ci Tu, numai Tu.

Iar dacă voi merge odată
la Cel ce din Duh mă născu,
voi spune de-a pururea: Tată
Te laud c-aşa ai vrut Tu!

Nu sunt pe cale... (de Costache Ioanid)

Nu sunt pe cale
Numai petale
Ofrande pale
De trandafiri...

Dar ştim că spinul
Şi-a pus rubinul
Chiar şi pe crinul
Primei iubiri!

Nu ne-aduc anii
Numai Betanii,
Dulci spovedanii
În vreun apus.

Dar ştim că ura
Şi-a-ntins măsura,
Vărsându-şi zgura
Şi pe Isus!

Şi nu-i prea lesne,
Cu şerpi la glezne,
Cărări prin bezne
A-ţi netezi.

Dar scris e doară
Ca-ntâi e seară
Şi noapte-amară.
Şi-apoi e zi

Eu nu sunt mai mult...

Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea.
Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutură clipa din timpul deplin,
Surîde şi cade şi altele vin.

Nu sunt mai mult decât un fir de iarbă.
Ce coasa îl taie şi grebla-l adună.
Ţărâna rămâne şi uită de el,
Şi alt fir se-nalţă şi moare la fel.

Eu nu sunt mai mult ca o umbra-n abis.
Dar drumul spre stele oricând mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafăr cu chip marmoreu,
Pe fruntea mea însă e scris Dumnezeu

Sunt strain si calator

“Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.

Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?

Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine…

Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!

Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic — El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!”

C. Ioanid