duminică, 10 martie 2013

Ce-ai putea face in necazuri

I. Fii mulțumitor pentru necazuri
 Fiecare dintre noi ajungem într-un moment dat să experimentăm necazul, să vedem cum este să te dezamăgească oamenii, rudele, copiii sau soțul/soția, sau să vedem că după ce ne-am dat tot interesul pentru o lucrare, totuși aceasta nu are succesul dorit sau, chiar mai rău, devine un eșec cumplit.
Când mi se întâmplă mie un necaz simt, în afară de tristețe,  și o bucurie care vine din pocăință. Pocăință – da, pentru că am observat că îmi fac mai mult timp de Dumnezeu în momentele grele, atunci simt o dorință foarte mare de a citi Biblia, de a mă ruga, de a sta pur și simplu singură în camera mea și a discuta cu Dumnezeu. Și pentru asta Îi mulțumesc – Îi mulțumesc pentru necazuri. Dacă experimentezi zile grele și suferi, fii mulțumitor și pentru ele și caută-L pe Dumnezeu!
II. Pedeapsă sau încercare?
M-am gândit de multe ori cât de puternică aș putea să fiu, prin câte încercări aș putea să trec și am ajuns la concluzia ca aș putea trece prin orice problemă (Dumnezeu dă fiecăruia după puterea lui), prin orice necaz pe care Dumnezeu Îl îngăduie atât timp cât știu sigur că mă îndrept în direcția bună – pentru că, în acest fel, voi ieși biruitoare prin El.
Adeseori încep o lucrare bună și investesc timp, și mă rog, și apoi aștept rezultatele muncii și când văd că nu se întâmplă nimic, adeseori devin confunză, mă întreb dacă a fost voia lui Dumnezeu să mă apuc de ceea ce m-am apucat. Și, din păcate, de cele mai multe ori aceste gânduri vin în urma criticilor pe care le primesc de la anumiți oameni. Poate și tu acum ești tentat să renunți la o lucrare pe care ai început-o, încredințat fiind de la început că e bună și e de la Dumnezeu, poate te întrebi dacă mai are rost să continui ceva din moment ce oamenii par să nu observe binele pe care vrei să-l faci. Și dacă reușim să trecem de batjocurile celor din lume, nu reușim să trecem de… criticile fraților noștri de credință. Nu-i așa că aici e cel mai dificil? Să rămâi ferm într-o lucrare bună atunci când frații de credință îți spun că nu faci bine e parcă cel mai greu.
Dacă te întrebi dacă necazul tău e pedeapsă sau încercare, atunci cred ar trebui să știi că Dumnezeu îngăduie ambele în viețile noastre cu scopul de a ne îndrepta, de a ne perfecționa, de a ne sfinți și întări și de a ne învăța să fim mai statornici în credință. Și nu uita că, fie pedeapsă, fie încercare – Dumnezeu te iubește! El pedepsește pe cine iubește, dar și încearcă tot pe cel pe care îl iubește. Așa că roagă-te, dar roagă-te cu credință și nu subestima puterea rugăciunii!
III. Învață să ai răbdare!
Și tu și eu vrem ca Dumnezeu să ne ajute și să ne răspundă când?„ Acum!” Vrem ca imediat lucrurile să se aranjeze în așa fel încât toate să fie bune. Vrem să primim răspuns în clipa în care ne punem pe genunchi. Și poate că îl primim imediat, dar nu cum am dori noi.
Cercetează-ți viața, vezi dacă este ceva ce trebuie schimbat în comportament, în vorbire, în modul de închinare, în felul în care te prezinți înaintea lui Dumnezeu și ce mărturie ești pentru cei din jur! Dacă este ceva care nu este conform Bibliei, atunci schimbă acel ceva! Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să te schimbi, dar roagă-tă cu credința că El te aude și nu te va părăsi! Și de ce nu ai avea răbdare când Cel cu care ai vorbit ca să te ajute este Dumnezeul cel Atotputernic?
IV. Ajută pe alții în necaz!
Nu tinzi uneori când ai de suferit să crezi că nu mai este nimeni ca tine? Mă gândesc că ți s-a întâmplat și ție să simți că necazul tău e cel ma greu, povară ca a ta nu mai duce nimeni, problemele tale de sănătate sunt așa grave și nimeni nu are ce ai tu. Dar dacă învățăm să suferim în alt mod, să deschidem bine ochii în loc să stăm să ne văităm, atunci vom vedea că sunt și alții ca noi, ba chiar mai rău.
Un copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să se simtă niciodată atât de necăjit încât să nu se mai poată ridica. Nu suntem oameni fără nădejde. Și ar trebui să folosim această mână de ajutor, această nădejde ajutând pe alții. Da, e foarte bine când suferi să cauți să ajuți pe altul care suferă. Îți vei schimba în bine comportamentul în fața problemelor dacă vei face asta.
M-am rugat ca Dumnezeu să mă ajute să te încurajez dacă ai nevoie și dacă treci prin necazuri. Și cred că Dumnezeu va vorbi fiecăruia care e gata să Îl asculte.

Psalmul 118 : 5 În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.
Evrei 12:6-11  “Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii.
Iacov 1:2-4 “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări,  ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.  Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.

Psalmul 11 : 5a  Domnul încearcă pe cel neprihănit…
1Tesaloniceni 3:7. Deaceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre, am fost mângâiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră.
1Tesaloniceni 5:11. Deaceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.

Citeşte mai mult pe www.stiricrestine.ro Ce-ai putea face în necazuri | Stiri Crestine.ro

Niciun comentariu: